Detalii SAINT-GOBAIN

Sticla de joasa emisivitate LowE

Geamul izolant termic este gândit pentru a menţine interioarele cât mai confortabile în lunile de iarnă.

Cum funcţionează? 
Geamul izolant termic are un strat de acoperire metalic transparent care reflectă căldura emisa de radiatoare si de corpurile din incapere, mentinand-o in interiorul acesteia, în loc de a o lăsa să se piardă prin ferestre. În acelaşi timp permite căldurii şi luminii solare să treacă prin geam, să încălzească interiorul casei dvs. şi, astfel, să contribuie la eficienţa energetică a ferestrelor.
Clasificări din punct de vedere energetic: 
- Pentru a proteja mediul, reglementările legale ne cer să folosim produse care economisesc energia. O Schemă de evaluare energetică a fost introdusă pentru a estima eficienţa energetică a unei ferestre şi a ajuta la conformarea cu aceste reglementări. 
- Folosirea geamului izolant termic (cunoscut şi ca geam de joasă emisivitate sau low-E) este cel mai eficient mod de a îmbunătăţi gradul de eficienţă termică al ferestrei.
Avantaje :

- Folosind geamul izolant termic în cadrul vitrajelor izolante este mijlocul cel mai eficient de a îmbunătăţi eficienţa energetică a ferestrelor dvs făcându-vă casa mai confortabilă. 
- Izolarea termică – pierderile reduse de căldură vă economisesc banii cheltuiţi pe factura de încălzire. 
- Contribuie la acumularea de căldură solară – căldura gratuită de la soare trece cu uşurinţă prin geam contribuind la încălzirea căminului dvs.. 
- Eficieţă energetică – nevoia redusă de încălzire ajută la economisirea de energie şi protecţia mediului. 
- Încăperi mai confortabile – izolarea termică imbunătăţită înseamnă mai puţine locuri reci şi curente de aer lângă ferestre şi uşi. 
- Mai puţin condens – suprafaţa interioară a geamului este mai caldă astfel reduce condensul la interior. 
- Geamul cu izolant termic poate fi combinat cu multe alte produse, pentru a forma un geam multi-funcţional, cum ar fi întreţinerea redusă, controlul solar (pentru un confort pe toată durata anului), reducerea zgomotului, geam decorativ şi îmbunătăţire a siguranţei şi securităţii.


Sticla reflexiva stopsol 

Geamul izolant termic este gândit pentru a menţine interioarele cât mai confortabile în lunile de vara.

Geamul pentru control solar poate fi folosit pentru a menţine interioarele mai confortabile prin prevenirea încălzirii excesive în zilele însorite fără necesitatea unui sistem de aer condiţionat sau a storurilor.

Cum funcţionează? 
Geamul pentru control solar are pe una din feţe un strat de acoperire microscopic care reflectă căldura solară spre exterior. Aceasta ajută la prevenirea supraincălzirii îinterioarelor datorate caldurii excesive de la soare. De asemenea, aceasta ajută la diminuarea strălucirii supărătoare provenite din însorirea directă.
Avantaje:

- Folosirea geamului pentru control solar previne supra-încălzirea suprafeţelor mari vara. În mod particular acest lucru este util la acoperişurile verandelor sau a suprafeţelor vitrate orientate către sud. 
- Pentru a menţine interioarele mai răcoroase, reflectă până la 2/3 din căldura soarelui, chiar şi în cazul suprafeţelor vitrate mari cum ar fi serele. 
Iluminare şi sentiment se spaţiu maxime cu o necesitate mai mică de a utiliza sisteme scumpe de aer condiţionat sau storuri inestetice. 
- Un mod eficient din punct de vedere energetic de a menţine interioarele mai răcoroase. 
Filtrează strălucirea neplăcută a soarelui permiţând, totodată, pătrunderea în plenitudine a luminii. 
- Geamul pentru control solar poate fi combinat cu multe alte produse, pentru a forma un geam multi-funcţional, cum ar fi izolarea termică (pentru un confort pe toată durata anului), întreţinerea redusă, reducerea zgomotului, geam decorativ şi îmbunătăţire a siguranţei şi securităţii.

Sticla ornament

Geam de protejare a intimităţii
Creaţi un spaţiu cald şi intim
Geamul translucid vă protejează intimitatea.


Cum funcţionează? 
Există mai multe procedee şi efecte pentru a obţine un geam translucid. Anumite filtre de lumină în grade variate dau nivelul dorit de obscuritate păstrând în acelaşi timp senzaţia de spaţiu.
Avantaje

- Geamul translucid difuzează lumina şi protejează împotriva privirilor nedorite, păstrând în acelaşi timp senzaţia de lumină şi spaţiu.
- Alegeţi-vă modelul, culoarea şi textura în funcţie de stilul dorit. 
- Pus în valoare sau contrast prin combinaţie cu alte materiale precum piatră, lemn, metal etc.
- Anumite geamuri translucide pot fi combinate cu alte tipuri de sticlă pentru îmbunătăţirea confortului: izolaţie termică şi acustică, creşterea siguranţei şi a securităţii.

Oglinzi
Oglinzile pot reţine şi reflecta lumina adăugând perspectivă şi profunzime.
Noua generaţie  de oglinzi sunt mai durabile şi protejeaza mediul înconjurător!

Cum funcţionează? 
Noua generaţie de oglinzi Saint-Gobain sunt fabricate fără utilizarea de plumb şi cupru. Depunerea de argint de pe suprafaţa sticlei este aplicată pe una din feţe şi apoi acoperită cu un strat protector. Acest procedeu creşte durabilitatea produsului. 
Oglinzile pot fi utilizate: 
- cu sau fără ramă 
- pentru placări la pereţi sau uşi 
- pentru mobile sau etajere.
Avantaje: 

- Oglinzile sunt esenţiale în designul interior. Ele permit cea mai bună utilizare a luminii pentru a crea senzaţia de spatiu într-o încăpere.
- Oglinzile pot fi utlizate pentru a compensa lipsa spaţiului sau a adâncimii şi pentru a aduce un plus de lumină în spaţiile mici şi întunecoase. 
- Utilizaţi o oglindă de calitate superioară care este de 3 ori mai rezistentă la coroziune, în special pentru zonele umede. 
- Protejaţi mediul înconjurător prin alegerea unui produs care nu conţine substanţe nocive.